Victor Ponta
Alatura-te echipei


"USL a lansat pe 30 noiembrie 2011, “Angajamentul pentru România”, un document programatic structurat în zece puncte care reprezintă principiile ce vor fi respectate de candidații USL la viitoarele alegeri, dar mai ales după câstigarea acestora. "

Proiectul "România Corectă"

Avem un apartheid social de tip nou, bazat pe un capitalism de tip nou, în care nu există reguli, în care oamenii nu sunt egali în sine şi în care şansele, statutul, respectul şi recunoaşterea vin pe criterii incorecte. Reuşita în viaţă, în România, nu este o recunoaştere a meritelor fiecăruia, ci o ridicare deasupra celorlalţi, pentru a obţine bani, privilegii, relaţii mai bune cu instituţii şi tratament preferenţial. Cei mai mulţi dintre noi consideră societatea în care trăim ca fiind incorectă, funcţionând fără respectarea unui set de reguli indispensabile şi intangibile.

 

Dacă aducem mai multă corectitudine în jurul nostru, mai mult respect şi chiar teamă faţă de reguli, începem să refacem încrederea celor care încă ne mai susţin şi chiar să-i câştigăm de partea noastră pe cei care mai speră într-un viitor mai bun pentru România. Şi începem să devenim şi noi ceva mai europeni nu doar în acte, dar şi în tot ceea ce ţine de viaţa cotidiană: respectarea regulilor şi corectitudine în alegeri, în economie, în politică, în justiţie, în relaţiile cu instituţiile, în tot ce înseamnă viaţă publică; implementarea unei administraţii corecte, garantarea unei pensii meritate şi previzibile, respectarea de către puterea politică a legilor adoptate de propriile structuri, predictibilitate legislativă şi fiscală, aplicarea corecta şi uniformă a legilor.

 

România merită un proiect care să explice indubitabil că statutul de “Ţara excepţiilor” s-a dovedit falimentar şi că modelul de “Ţara respectarii regulilor” este mult mai avantajos şi profitabil pe termen mediu şi lung. Regulile se adoptă pe baza raţiunii, necesităţilor sociale şi al bunului-simţ, dar respectarea lor se poate impune doar prin educaţie, prin constrângere şi prin arătarea avantajelor acestui sistem pentru membrii societăţii! Întotdeauna, însă, primul şi cel mai important pas îl facem prin exemplul pe care îl dăm, în interiorul dar şi în exteriorul partidului. Viziunea lui Victor Ponta şi a PSD despre România se regăseşte pe larg în programul de guvernare lansat în octombrie 2010: Noul PSD trebuie să devină atractiv pentru România PSD trebuie să redevină cel mai important partid din România, printr-o altfel de politică.

 

Ce înseamnă asta? Înseamnă clarificare, modernizare şi consecvenţă ideologică, dar şi organizare internă pentru ca fiecare componentă a acestui partid să fie mai eficientă şi să participe la efortul comun. Scopul asumat şi nenegociabil nu trebuie limitat la obţinerea unor funcţii pe termen scurt, ci vizează impunerea unei viziuni cu privire la cum ar trebui să arate România guvernată de PSD. Doar o echipă solidă, formată din cei mai experimentaţi, eficienţi şi credibili lideri ai partidului poate să regenereze identitatea şi forţa PSD. Avem nevoie de noi standarde, de noi repere de corectitudine, de noi modele. PSD trebuie să devină un partid al celor mulţi, al celor dezvantajaţi, al celor care cred, chiar cu idealism, în dreptate socială, în egalitate de şanse şi în solidaritate.

 

Avem nevoie de organizare şi de mobilizare facute însă pe baze noi, care să ţină cont în mod pragmatic de schimbările apărute în structura electorală. Perioada următoare trebuie folosită pentru refacerea identităţii, a unităţii dintre centru şi teritoriu şi a legăturii cu electoratul.


Afla mai mult >>

 

Intrebari si raspunsuri

Ai vreo întrebare legată de acest proiect? Completează formularul de mai jos şi trimite-ne-o. Noi vom centraliza toate întrebările primite şi vom oferi răspunsuri celor mai frecvente întrebări sau celor mai relevante.