Victor Ponta
Alatura-te echipei


"USL a lansat pe 30 noiembrie 2011, “Angajamentul pentru România”, un document programatic structurat în zece puncte care reprezintă principiile ce vor fi respectate de candidații USL la viitoarele alegeri, dar mai ales după câstigarea acestora. "

Victor Ponta: SUA rămâne un partener strategic pentru România

SUA rămâne un partener strategic pentru România iar viitorul guvern al
USL de după alegeri va continua proiectele de colaborare începute şi
aflate în derulare, a declarat luni preşedintele PSD, Victor Ponta,
copreşedinte al USL.


La finalul unei vizite de o săptămână în SUA, Victor Ponta a declarat
că este vorba în special de proiecte de cooperare militară în cadrul
NATO, de proiecte de colaborare politică în regiune, de colaborare
economică, în special în domeniul energiei.


'Iar partenerii americani aşteaptă în România un proces democratic
înainte de alegeri şi cei care vor fi votaţi de cetăţenii României,
aceia sunt partenerii autorităţilor americane', a adăugat el.


Preşedintele PSD a precizat că lista întâlnirilor pe care le-a avut în
SUA, împreună cu senatorul Titus Corlăţean şi Cornel Dobriţoiu,
responsabil USL pe zona de apărare, a fost stabilită înainte de
această vizită împreună cu ambasadorul american la Bucureşti, Mark
Gitenstein. 'Şi cu toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim,
ne-am întâlnit', a subliniat el, adăugând că urmează să prezinte
public lista întrevederilor.


Victor Ponta a avut o explicaţie pentru faptul că liderul PNL, Crin
Antonescu, copreşedinte al USL, a rămas la Bucureşti. 'Din luna
ianuarie, constatăm că scena politică românească aduce în fiecare zi
câte un nou eveniment şi câte o noua surpriză. Am decis că mergem în
continuare pe programul nostru de vizite externe, dar, de fiecare
dată, un copreşedinte rămâne la Bucureşti', a spus Ponta, adăugând că
săptămâna viitoare Crin Antonescu va pleca în Germania, tot singur.


Liderul USL a precizat că, dacă sunt proiecte bune demarate de 'orice
putere' acestea vor fi continuate, dar a adăugat că 'aceasta nu
înseamnă că se poate trece cu vederea corupţia din România sau
încălcarea standardelor democratice'.


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, la rândul său, că este
solidar cu poziţia lui Victor Ponta în privinţa continuării
proiectelor de colaborare cu SUA.


'În afară de acordurile astea cu americanii în chestiunile de politică
externă, nu prea au făcut ceva bun cei de la putere. Ei au făcut ceva
bun când nu au avut de ales. Sunt solidar cu declaraţiile lui Victor
Ponta - aceste lucruri, angajamentele luate de România mai mult
întâmplător (...) vor fi evident respectate şi continuate', a spus
liderul USL.


AGERPRES