www.VICTORPONTA.ro
Viziunea USL privind Turismul
USL propune înfiinţarea unui minister al Turismului, dar şi adoptarea unei legi în domeniu. Uniunea Social Liberală a lansat, pe 26 august 2011, la Mamaia, viziunea USL pentru turism, proiect în care se menţionează crearea unui minister al Turismului, dar şi adoptarea unei legi specifice acestui domeniu.
La eveniment au participat liderii celor trei formaţiuni componente ale Uniunii, preşedintele PSD, Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu şi cel al PC, Daniel Constantin.
Potrivit documentului, crearea unui Minister al Turismului are ca principale obiective elaborarea unei strategii naţionale logice, unitare şi coerente de dezvoltare a turismului şi de promovare a României ca destinaţie, definirea unui produs turistic naţional.
Legea Turismului ar urma să prevadă măsuri cu privire la pregătirea profesională şi învăţământului de specialitate, măsuri privind activitatea de autorizare şi control, măsuri privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism, măsuri privind parteneriatele public-private în domeniul promovării turistice pe plan extren.
USL are în vedere, la capitolul 'măsuri de stimulare a turismului pe litoralul românesc' şi un program de tipul 'Prima piscină', cu o cofinanţare de la bugetul de stat.
Totodată, USL propune ca măsuri de stimulare a turismului scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de trei ani pentru investiţii noi în cluburi de turism (hoteluri, spa, agrement, restaurante, etc) pentru parcuri tematice de distracţie şi echitaţie, iar pe o perioadă de cinci ani, pentru investiţii în tursimul balnear.
În proiectul Uniunii care vizează turismul se mai menţionează faptul că plajele vor rămâne în proprietatea Consiliilor locale şi vor fi date hotelurilor în regim de comodat.
'Agenţii economici vor fi obligaţi să întreţină plajele conform clasificărilor hotelurilor şi prin respectarea standardelor de calitate aferente', se mai precizează în documentul USL.
Uniunea are în vedere şi alocarea unor 'sume anuale consistente' pentru promovarea litoralului românesc pe piaţa internă.
Programul Uniunii cuprinde şi 'o nouă abordare' a litoralului românesc, respectiv 'turism fără constrângeri', prin care se doreşte ca litoralul să fie promovat 'ca o destinaţie fără multe reguli şi constrângeri pentru turişti, o ofertă alternativă faţă de restul Europei', cu statut de zonă liberă pentru cazinouri, dar şi 'fără restricţii legate de fumat'.
La capitolul facilităţi pentru atragerea turiştilor străini, USL propune acordarea unei prime de incoming agenţiilor şi tour-operatorilor ce aduc turişti străini (deductibilă din impozitul pe profit), reducerea la minim a timpului şi a formalităţilor de acordare a vizelor pentru turiştii ce provin din ţările ţintă - Asia, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-societic, dar şi sprijin financiar pentru companiile aeriene ce deschid rute spre/dinspre ţările ţintă.
Promovarea pe piaţa externă a turismului românesc se va face şi în funcţie de zona de unde provin turiştii. Astfel, pentru Europa se vizează distracţia, serviciile all-inclusive, restricţii puţine, pentru ţările arabe, Turcia, ţările din spaţiul ex-sovietic - distracţie, jocuri de noroc, iar pentru Ţările asiatice distracţie, istorie, cultură.
Viziunea USL pe turism începe cu un capitol denumit 'Diagnoză sau dezastrul guvernării în turism', unde se menţionează faptul că, 'deşi a primit mulţi bani de la bugetul de stat, turismul românesc este în moarte clinică'.
'Turiştii străini scad de la an la an, iar Elena Udrea se laudă doar cu...un charter din Germania pe Litoralul românesc', se mai menţionează în programul USL.
Opoziţia acuză faptul că turismul românesc aduce venituri la bugetul de stat mai mici decât în ţările UE şi că România se află pe ultimul loc în Uniune la capitolul turism.
'România a înregistrat în 2010 cea mai mare scădere din UE a numărului de înnoptări în unităţi turistice. Ultimii 2 ani au adus scăderea numărului de turişti în România cu 28%. În acest timp, Austria vrea să ajungă la un milion de înnoptări ale turiştilor români', se mai arată în proiectul USL pentru turism.
Uniunea acuză şi faptul că România nu are un brand pentru români, dar şi că programele sociale (litoralul pentru toţi) 'nu au fost deloc promovate în ultimii trei ani, deşi în perioada de criză acestea ar fi fost relativ uşor de vândut'.
Intrebari si raspunsuri
Ai vreo întrebare legată de acest proiect? Completează formularul de mai jos şi trimite-ne-o. În urma centralizării, vom oferi răspunsuri celor mai frecvente întrebări sau celor mai relevante.
www.VICTORPONTA.ro














