RSS
Victor Ponta
Alatura-te echipei


"USL a lansat pe 30 noiembrie 2011, “Angajamentul pentru România”, un document programatic structurat în zece puncte care reprezintă principiile ce vor fi respectate de candidații USL la viitoarele alegeri, dar mai ales după câstigarea acestora.">

Proiecte

  • Angajamentul USL pentru România

    USL a lansat, pe 30 noiembrie 2011, “Angajamentul pentru România”, un document programatic structurat în zece puncte care reprezintă principiile ce vor fi respectate de candidații USL la viitoarele alegeri, dar mai ales după câștigarea acestora.

     

    află mai mult
  • Viziunea Economica a USL

    Victor Ponta a prezentat pe 27 mai 2011 Viziunea Economică a Uniunii Social Liberale, un program economic de guvernare, o alternativă a Opoziției la politicile Executivului condus de Emil Boc. Printre măsurile propuse de USL se află și impozitarea diferențiată a veniturilor.

     

    află mai mult
  • Viziunea USL privind Educatia

    Uniunea Social Liberală a lansat pe 4 iunie 2011, la Palatul Parlamentului, viziunea sa pentru Educaţie. La prezentarea programului au participat preşedintele PSD, Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin, precum și reprezentați ai societății civile și sindicatelor din Învățământ.

    află mai mult
  • Viziunea USL privind Mediul

    USL si-a lansat, pe 6 septembrie 2011, Viziunea privind Mediului. Promovarea si protectia drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la un mediu sanatos si curat, solidaritatea in interiorul generatiilor si intre generatii, in special in ceea ce priveste utilizarea resurselor si capitalului natural...

    află mai mult
  • Viziunea USL privind Turismul

    USL propune înfiinţarea unui minister al Turismului, dar şi adoptarea unei legi în domeniu. Uniunea Social Liberală a lansat, pe 26 august 2011, la Mamaia, viziunea USL pentru turism, proiect în care se menţionează crearea unui minister al Turismului, dar şi adoptarea unei legi specifice acestui domeniu.

    află mai mult
  • Viziunea USL privind Dezvoltarea Regionala

    România are nevoie de o reorganizare teritorială, iar cele opt regiuni de dezvoltare trebuie să devină centre ale administraţiei regionale, a declarat în 11 iunie 2011 preşedintele PSD, Victor Ponta, la Sala Palatului, cu prilejul lansării viziunii Uniunii Social Liberale asupra administraţiei publice şi dezvoltării regionale.

    află mai mult
  • Viziunea USL privind Agricultura

    USL si-a lansat viziunea asupra  agriculturii si dezvoltarii rurale pe 25 iunie 2011, in cadrul unui eveniment organizat la Alexandria, in prezenta copresedintilor Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin.

    află mai mult
  • 100 de soluții de guvernare. România Corectă – România Socială

    Puterea politică actuală nu are soluţii. Şi, fiindcă nu are soluţii, se răzbună pe propriul popor! Românii sunt sărăciţi şi umiliţi. Rezultatul? Cel care câştigă cu 25% mai puţin începe să muncească cu 25% mai puţin. Proiectul propus de PSD n-are legătură nici cu Băsescu, nici cu mogulii, nici cu trecutul. Are legătură cu ceea ce vrem să facem noi pentru următorii 8 ani. Şi are legătură cu societatea pe care vrem să o construim pentru viitor, astfel încât să ne placă să trăim aici, acasă, să avem o societate dreaptă, prosperă şi corectă.

    află mai mult
  • Soluțiile economice PSD

    Criza economico-financiară internaţională a găsit România cu mari vulnerabilităţi economice, care trebuiau corectate şi în lipsa acesteia. PSD, spre deosebire de dreapta politică, este adeptul măsurilor corective localizate asupra factorilor care au cauzat dezechilibrele respective, după principiul: “cine a luat prea mult să dea o parte înapoi” şi nu să plătească cei care n-au luat nimic sau au primit sume modice din creşterea PIB între 2005-2008.

    află mai mult
  • Soluțiile sociale PSD

    Guvernul propune doar tăieri, doar austeritate. Până acum, n-am avut stat social, ci “stat asistențial minimal”. Pomeni, nu politici sociale. Cum rezolvăm problemele sociale majore din România? Printr-un nou model de societate.

     

    află mai mult
  • Proiectul "România Corectă"

    România noastră trebuie să fie o Românie CORECTĂ! În România de azi, inegalităţile nu sunt doar financiare. Nu avem doar săraci şi bogaţi. Avem oameni izolaţi, oameni fără şanse, oameni fără respect şi fără perspectivă. Avem un apartheid social de tip nou, bazat pe un capitalism de tip nou, în care nu există reguli, în care oamenii nu sunt egali în sine şi în care şansele, statutul, respectul şi recunoaşterea vin pe criterii incorecte.
     

    află mai mult
  • Victor Ponta în Parlamentul României

    Victor Ponta a fost ales în 2008 deputat de Gorj, pentru a doua oară, în colegiul uninominal nr. 6 din Târgu Jiu, obținând peste 50% din voturile exprimate uninominal. Deputatul de Gorj este membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități și Președinte al Subcomisiei de Cod penal şi Cod de procedură penală din Parlamentul României.

     

    află mai mult

Jos Basescu